Intentionam de vreo 2 – 3 ani sa ne petrecem cateva zile in Georgia, pentru ca am citit multe articole de lauda la adresa fostei tari sovietice. Daca si pe tine te bate gandul sa vizitezi aceasta tara, am scris acest articol despre cele mai frumoase locuri si orase din Georgia, daca ai doar cateva zile la dispozitie.
Georgia este o tara incredibila, un mix de vechi si nou, de religie si distractie, de multe traditii, condimentat cu mancare delicioasa si vin de calitate si din abundenta. Nu degeaba se mai numeste si tara vinului…
Fiindca nu stiu cat de repede ne vom intoarce in Georgia si am avut doar 4 zile la dispozitie, am zis sa profitam la maxim si sa petrecem o zi in Tblisi, iar alte 3 zile sa exploram alte zone din tara.
Pentru cele 3 excursii in afara orasului, am ales agentia All Travel Georgia, pe care am descoperit-o dupa review-urile de pe net. Am stabilit itinerariul, precum si pretul pentru cele 3 zile de excursii cu patronul agentiei prin whatsapp, iar tot prin whatsapp am primit numarul celui care ne-a fost sofer si ghid pe durata celor 3 zile. Am primit si o reducere pentru ca am luat trei excursii de la ei, iar contravaloarea fiecarei excursii am platit-o la sfarsitul fiecarei zile. Comunicare excelenta, servicii excelente!
Cele mai frumoase locuri si orase din Georgia – trei excursii in tara
Prima zi am dedicat-o istoriei (ca sa nu zic degustarii) vinului georgian in Kakheti. Chiar daca vinul nu este bautura ta alcoolica preferata (si nu inteleg de ce!😄), merita sa faci aceasta excursie pentru a intelege un aspect definitoriu al Georgiei, care se mandreste cu metoda proprie, veche de mii de ani, de produs vin.
Traseul este bine stabilit, printre cele cateva opriri de degustare de vin (prima la o familie care ne-a explicat cum se produce traditional vinul in Georgia, in vase enorme de lut ingropate in pamant; a doua la una din cele mai mari fabrici producatoare de vin si a treia la o vinoteca enorma), am admirat peisajele din trecatoarea Gombori, ne-am oprit la biserica Bodbe (unde este inmormantata Sf. Nino, cea care a raspandit crestinismul in Georgia si nu numai) si la unul din cele mai pitoresti orasele georgiene, Sighnaghi.
Cea de-a doua excursie a fost in muntii Caucaz, in Kazbegi. Este excursia pe care o recomand din suflet daca vrei sa vezi cele mai frumoase locuri si orase din Georgia. Muntii o sa iti ofere niste privelisti incredibile.
Ne-am indreptat catre ce avea sa fie cel mai inalt punct vizitat din muntii Caucaz pe drumul national militar, iar pana acolo am facut cateva opriri: rezervorul de apa Zhinvali, fortareata Ananuri, si Gudauri, una din cele mai populare statiuni montane georgiene.
De la statiune, ne-am indreptat catre People’s Friendship, un loc de popas in Caucaz de unde poti admira muntii in toata splendoarea lor.
De aici am zburat cu parapanta deasupra Caucazului, o experienta pe care mi-am dorit sa o incerc in Georgia si care a meritat din plin.
Din Stepansminda, centrul administrativ al regiunii, am luat jeepul catre micuta si vechea biserica Gergeti, simbolul ortodoxismului georgian, care pazeste intreaga regiune de la 2400 m. Drumul a fost cu oarece emotii, pentru ca, desi era doar cate un petec de zapada pe munte, drumul catre biserica era inghetat si chiar cu 4X4 am avut parte de cateva derapaje care ne-au ridicat nivelul de adrenalina.
Tot in aceasta excursie ne-au fost puse la incercare calitatile de bucatar, pentru ca am luat o lectie de bucatarit intr-unul din restaurantele de pe traseu. Am invatat cum sa impaturim frumos si elegant (pe cat posibil) khinkhali si sa facem un delicios khachapuri.
In utmatoarea zi am vizitat centrul Georgiei, si am facut o incursiune in istoria antica si medievala a tarii.
Cine ar fi stiut ca si Georgia are o Cappadoccia a lor? Exista doua astfel de orase antice sapate in piatra. Noi am vizitat, Uplistsikhe „fortareata lui Dumnezeu” in georgiana, diferentiat de fratele sau mai mare si spectaculos, Vardzia, prin mixul de stiluri de sapat in piatra, imprumutate din Anatolia si Iran, cat si de stiluri arhirecturale, atat pagane cat si crestine.
Tot in aceeasi zi am vazut si Mskheta, vechea capitala Georgiei, aflata in patrimoniul UNESCO. O sa iti placa mult acest orasel, care merita un loc fruntas in topul celor mai frumoase orase din Georgia. Centrul vechi este un labirint de stradute pietruite, strajuite de o parte si de cealalta de tarabe cu suveniruri made in Georgia, si cu dulciuri tipice georgiene (jeleuri de fructe intarite, umplute cu nuci, migdale si intinse pe o sfoara). Aici vei vedea manastirea Jvari si catedrala Svetitskhoveli, aflate separat pe lista UNESCO.
Daca esti pasionat de istorie, nu poti rata muzeul lui Stalin din Gori, oraselul sau natal. Interesant de analizat circumstantele care au dus la transformarea lui Iosif Vissarionovici Stalin intr-un mare dictator care a schimbat cursul istoriei globale, dar si mai interesanta mi s-a parut admiratia partial ascunsa, partial fatisa a georgienilor pentru fostul conducator.
O constanta a celor trei excursii au fost bisericile. Georgia are MULTE biserici, catedrale, manastiri, vechi sau noi, in ruina sau foate bine conservate, majoritatea martore a istoriei zbuciumate georgiene. Chiar daca esti religios, sau nu, merita sa vizitezi macar o parte din bisericile de pe traseu, partial pentru arhitectura frumoasa, oarecum diferita de cea a bisericilor noastre ortodoxe, partial pentru a intelege mai bine istoria celei de-a doua tari crestine din Europa.
Cele mai frumoase locuri si orase din Georgia – Capitala Tblisi
Primul contact pe care l-am avut cu centrul vechi a fost la primele ore ale diminetii, cand am ajuns de la aeroport. Inca nu se luminase de ziua, iar orasul era frumos si intens luminat. Desi nu am deslusit decat conturul colinelor din Tblisi, orasul a avut un puternic impact pozitiv asupra noastra. Asta si datorita faptului ca am avut si doi insotitori de nadejde, care ne-au devenit ghizi de cand am pus piciorul in statia de autobuz: 2 superbi caini, mari, descendenti din ciobanescul caucazian. Ne-au condus pana la hotel, si din pacate nu am avut cu ce sa ii rasplatim pentru bunavointa lor, aveam in bagaj doar un mar.🙂
Tblisi este un oras care merita strabatut pe cat posibil la pas. Capitala de mai bine de 1500 de ani a Georgiei te va suprinde la fiecare pas cu ceva neasteptat: un cazino ultra modern in spatele caruia se inghesuie cladiri micute si cochete, stradute pietruite inguste, avand de o parte si de alta casute si hoteluri vechi, majoritatea restaurate si cochete, rooftop baruri cu muzica live traditionala sau moderna, barulete cu vin traditional georgian la orice colt de strada, caini prietenosi dispusi sa te insoteasca de la un obiectiv la altul.
Indiferent de unde iti incepi traseul prin Tblisi, te vei „lovi” de Bridge of Peace, un pod pietonal impresionant, construit din otel si sticla, care leaga Old Tblisi de zona noua si moderna a capitalei.
Podul Pacii se intinde 150m peste raul Kura si ofera o priveliste frumoasa atat ziua, cand ii poti admira detaliile arhitecturale, dar si noaptea, cand este frumoas luminat de led-uri.
Fortarea Narikala
Am luat-o la pas catre Narikala, o fortareata antica care pazeste Tblisi si de unde ai o panorama superba a orasului si a raului.
De aici, poti vizita gradina botanica, care este un adevarat parc national, cu multe specii de plante si chiar si o cascada. La poalele fortaretei se afla biserica Sf. Nicolae.
Tot la pas, de la fortareata te poti indrepta catre Statuia Mamei Georgia, care vegheaza asupra orasului de mai bine de 60 de ani. Kartlis Deda, numele georgian al statuii, este o femeie imbracata in port national, tinand o sabie intr-o mana si un bol in cealalta, simbol al curajului si al ospitalitatii.
Parcul Mtsaminda este cel mai inalt punct al orasului, de unde ai cea mai frumoasa panorama a capitalei. Este un parculet frumos amenajat, cu cafenele dragute, un roller coaster, dar si alte atractii ciudate cum ar fi aceasta figura:
Poti ajunge in parc cu autobuzul sau cu funicularul, drumul cu cel din urma fiind mult mai spectaculos.
Unul din obiectivele care m-au suprins este Chronicle of Georgia. Acest complex maiestuos de coloane intunecate uriase infatiseaza scene din istoria Georgiei, dar si din viata lui Isus Hristos. Nu m-a suprins atat de tare faptul ca acest Stonehenge georgian era lipsit de turisti (noi am ajuns in Georgia in noiembrie), ci faptul ca nici localnicii nu auzisera de el. Constructia e relativ noua, ce e drept, a inceput in 1985 si inca nu e terminata.
Fiind la aproape 11 km de centrul vechi, pe unul din dealurile marginase ale Tblisi, am ajuns acolo cu Bolt (soferul, foarte amabil, nu auzise nici el de acest obiectiv), iar in drum am vazut si doua aspecte inedite ale orasului: o suburbie tipic sovietica, care ne-a intors instant in timp cu vreo 30 de ani, si ceea ce localnicii numesc Marea Tblisi: lacul pe malul caruia localnicii se relaxeaza vara.
Seara iti recomand un spectacol folcloric georgian, unde gratia si eleganta dansatoarelor vin in completarea miscarilor energice, aproape acrobatice ale dansatorilor, cu multe intoarceri si sarituri pe genunchi. Noi am ales restaurantul Gorgasali, fiind si aproape de hotel, unde astfel de spectacole au loc in fiecare seara de la ora 8pm. In plus, mancarea este foarte buna, chiar daca o idee mai scumpa decat la alte restaurante.
Cum ajungi in Georgia?
Exista momentan doar o cursa directa catre Georgia, Bucuresti – Tblisi, operata de Tarom. Zborul dureaza 2 ore si ceva, iar biletele pornesc de la 135 EUR. Daca profiti de ofertele Tarom, poti lua biletele chiar si la 100 EUR.
Cum ajungi de la aeroport in centrul Tblisi?
Aeroportul Tblisi e situat la aproximativ 17 km de centrul orasului.
Poti ajunge de la aeroport fie cu taxiul (pe care il poti lua din fara aeroportului – doar ai grija sa negociezi- sau poti comanda masina prin aplicatiile Bolt sau Yandex), fie cu autobuzul pana in Old Tblisi (statia Avlabari). Autobuzul 37 circula din 15 in 15 min pe timpul zilei, iar linia 137 din 35 in 35 minute pe timp de noapte. Costul unui bilet este 0.5 GEL (aprox. 70 bani) si il poti plati in autobuz.
Unde sa stai in Tblisi?
Noi am stat cateva nopti in centrul vechi al capitalei, la hotel Kindli.
Trebuie mentionat aici ca majoritatea hotelurilor in Old Tblisi sunt de fapt mici afaceri de familie in cladiri vechi reconditionate. Conditiile sunt foarte ok, iar poate ce lipseste la capitolul confort este suplinit prin atmosfera intima si prietenoasa a hotelurilor, precum si prin amabilitatea patronului si a celor 2-3 angajati.
In ceea ce priveste transportul urban, prin Tblisi ne-am deplasat mai mult la pas, merita sa descoperi centrul vechi straduta cu straduta. In deplasarile catre locatii mai indepartate din Tblisi, cum ar fi Cronicile Georgiei sau statia de funicular catre parcul Mtatsminda, am comandat masina prin aplicatia Bolt.
Moneda locala este GEL, echivalentul a 1.5 RON. Preturile in Georgia sunt foarte bune, chiar daca au mai crescut in ultimul timp in urma valului de turisti. Costul mediu al unei mese e intre 7- 10 GEL.
Oriunde te-ai opri sa mananci in Tblisi sau restul tarii, mancarea este delicioasa, vinul si mai si, iar preturile sunt rezonabile chiar si la un restaurant scump.
Din bucataria georgiana, iti recomand sa incerci khachapuri (un fel de placinta rotunda coapta pe vatra umpluta cu branza Sulguni sau Imeretian, unsa cu ou), khinkhali (galuste fierte, umplute cu carne tocata cu mirodenii sau cu branza), ostri (tocanita de vita usor picanta), kuchmachi (mancare din organe de pui sau porc, asezonate cu boabe de rodie) si satsivi (un fel de sos gros pentru mancarurile din carne, pui in special, facut din nuci si condimentata cu usturoi, scortisoara, coriandru; insoteste de obicei mancarurile de sarbatori.)
Dupa toate aceste feluri bogate de mancare, nu am incercat decat un singur fel de desert tipic georgian, churchkhela, un desert lunguiet ca un carnat, din jeleu intarit de struguri, avand in mijloc nuci.
Daca ai mai mult timp la dispozitie si ajungi in Georgia vara, merita sa mergi si in partea de vest a tarii, sa vizitezi si Vardzia (fratele mai mare si spectaculos al Upslistsikhe), Svaneti (alta statiune pitoresca in munti) si sa ajungi si in buricul distractiei, la cel mai modern oras din Georgia, Batumi.
Pentru noi cele 4 zile in Georgia au fost precum tara insasi: incarcate, pline de un farmec autentic, diversitate, si de neuitat.